În mod bizar, Ruanda (uneori poate apărea scrisă ca „Rwanda”) se află, în 2021, în top 5 mondial, din punct de vedere al drepturilor egale dintre bărbați și femei. Însă cum a reușit o țară mică (de dimeniunea Belgiei), africană, să depășească țări europene, mult mai civilizate? Răspunsul nu are legătură cu emanciparea, ci mai degrabă cu necesitatea.
Mai exact, totul a început în 1994, odată cu genocidul din Ruanda, în urma căruia au fost uciși între 800.000 și 1 milion de oameni aparținând triburilor Tutsi și Hutu. Marea majoritatea a celor uciși au fost, așa cum v-ați putut închipui deja, bărbați.
Înainte de toate, este necesar de menționat că cele două triburi au intrat în conflict după ce belgienii au început să vehiculeze faptul că cei din Tutsi ar fi superiori Hutu, astfel că le-au acordat acestora privilegii și locuri de muncă mai bune. Sătui să fie considerați cetățeni de mâna a doua, reprezentanții tribului Hutu s-au răsculat, de aici rezultând sute de mii de morți. Există, însă și teorii, potrivit cărora, războiul civil ar fi fost, în realitate, orchestrat.
Ruanda s-a văzut nevoită să-și îndrepte atenția către femei
De menționat că, înainte de 1994, femeile nu aveau nici pe departe aceleași drepturi ca bărbații. Spre exemplu, unei femei din Ruanda, indiferent de tribul din care făcea parte, nu i se permitea să vorbească în public, fiind considerată un fel „accesoriu” bărbatului, singura ei menire fiind să nască și să aibă grijă de casă.
Lucrurile s-au schimbat după genocidul din 1994, când țara s-a văzut nevoită să renunțe la restricțiile impuse femeilor și să le aducă pe acestea pe picior de egalitate cu bărbații. Așa cum menționam anterior, acest lucru s-a întâmplat de nevoie, întrucât majoritatea ruandezilor uciși în genocid erau bărbați, astfel că țara se confrunta acum cu o lipsă acută a lucrătorilor.
Așadar, pentru prima oară în istoria țării, femeile au luat locul bărbaților sau, după caz, au muncit cot la cot cu aceștia chiar și în armată, primind, ulterior, funcții cheie în stat. Mai mult, dacă înainte de genocid, femeile nu aveau dreptul la educație, situația s-a schimbat, în cele din urmă, întrucât ruandezii au înțeles că, pentru a ocupa funcții importante, femeile au nevoie de școală.
Situația se menține și în ziua de astăzi, în Parlamentul Ruandei aproximativ 30% dintre demnitari fiind femei.
Citește și: În așteptarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020
