Mihai Bendeac se alătură listei celor care nu îl suportă pe prezentatorul de televiziune, Cătălin Măruță. Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, Alex Velea și Antonia declarau că au de gând să rupă prietenia cu Măruță, acuzându-l pe cel din urmă că s-ar fi comportat urât cu ei. Cu alte cuvinte, Cătălin Măruță ar face cam orice pentru audiență, inclusiv să-și critice prietenii în direct.
Mihai Bendeac, agasat de Cătălin Măruță
Actorul Mihai Bendeac a povestit prin ce a trecut cu prezentatorul de televiziune. Mai exact, potrivit relatărilor lui Bendeac, Măruță l-ar fi invitat pe acesta în podcastul său, invitație pe care actorul ar fi refuzat-o elegant, într-o primă instanță, susținând că nu obișnuiește să apară prea des „pe sticlă”. „M-a invitat acum două luni de zile la podcastul pe care îl realizează, i-am explicat că eu vreau să am apariții foarte rare și așa mai departe, și că îi promit că, în momentul în care o să simt că vreau să fac un nou podcast, o să fie primul pe care îl anunț, dar nu, deja nu…”, a comentat Bendeac.
Ba mai mult, se pare că lui Măruță nu-i place să fie refuzat, astfel că, atunci când primește drept răspuns un „nu”, are obiceiul să insiste mai mult decât ar fi necesar sau de bun simț. „Deja a ajuns la hărțuire. Te rog eu, băi, nu mă mai suna, nu mă mai hărțui! Lasă-mă în pace, te rog eu frumos! Dacă o să simt nevoia să fac un podcast, jur, pe tine te sun!”, a mai dezvăluit Mihai Bendeac, într-un Instastory, realizat pe contul lui de Instagram, citat de Click.ro.
Așadar, din câte se poate observa, Cătălin Măruță riscă să devină persona non grata printre vedetele de la noi din țară, dacă nu-și schimbă comportamentul cât mai rapid.
Citește și: Mihaela și Felix împart fericirea, spre ciuda răutăcioșilor