Artista Nicoleta Nucă a fost cerută în căsătorie de iubitul Alex, cerere pe care a acceptat-o fără a sta prea mult pe gânduri. Cât privește următorul pas, firesc, pentru familia tradițională, după nuntă să vină și copilul, artista a făcut un pas înapoi, cel puțin pentru moment.
„Îmi doresc o fetiță. Nu mă simt încă pregătită pentru acest pas, dar ne dorim foarte tare. Pe lângă asta vreau sa mai adopt doi copii. Consider că sa iubești un copil care nu este al tău, este dovada supremă de iubire”, a mărturisit artista la Antena Stars, citată de Cancan.
Nicoleta, prima dragoste
Cu mai multe relații la activ, vedeta (27 ani) a precizat în cadrul interviului acordat pentru Antena Stars faptul că abia acum a găsit adevărata dragoste, relațiile trecute fiind doar de atașament sau obișnuință.
„Cred că acum trăiesc prima dragoste. Până acum doar credeam că iubesc. Am stat și am analizat. Cred că în relațiile anterioare a fost atașament, a fost atracție, a fost obișnuință, dar nu a fost iubire. Simt acum ceva ce nu am mai simțit niciodată. Deci, asta este dragostea!”, a mai spus artista originară din Republica Moldova.
De altfel, aceasta a dat de înțeles că deși relațiile precedente, unele pasagere, au venit fiecare în parte cu câte o lecție, mai mult, că nu le regretă.
„Eu cred că fiecare relație este o lecție de viață și fiecare relație este mai bună decât cea anterioară. Cred că cel mai dur reproș pe care l-am primit a fost că sunt insensibilă. Este reproșul pe care l-am primit în toate relațiile de până acum”, a mai spus Nicoleta Nucă.
Citește și: Elena Gheorghe, „Duracell” pentru pitici