În urma scandalului de pe Calea Victoriei, în care Micutzu a fost agresat verbal și fizic de un om care, în mod cert, nu îi era fan, artistul de stand-up reacționează. Mai mult, acesta a acuzat presa că ar fi inventat multe dintre amănuntele acelei seri, de dragul unei știri savuroase.
„Nu a fost ceva provocat de mine, ci am fost provocat. Asta e pentru toate televiziunile care abia aşteptau să aibă o ştire, deşi se întâmplă multe lucruri în lume destul de grave”, a declarat Micutzu, citat de Paginademedia.ro.
În reacția oficială, publicată pe canalul acestuia de YouTube, comediantul a mai spus că este perfect conștient că este o persoană publică astfel că orice face acesta poate deveni o știre, „dar să confecţionezi ştiri nu mi se pare normal. Am citit că eu am devastat terase prin Centrul Vechi sau eu care am bătut patru oameni sau eu care am aruncat cu o sticlă către un copil sau eu care, în general, am fost un agresor. Din contră, noi am fost agresaţi”, a mai spus Micutzu.
În seara de duminică, Micutzu a fost implicat într-un scandal, împreună cu iubita lui și încă un prieten. În urma altercației, un geam al unei terase a fost spart. Ulterior, unul din cei doi patroni ai localului ar fi scuipat-o pe partenera artistului.
Mesajul lui Micutzu, postat pe YouTube: „Deştept din partea mea ar fi fost să trec mai departe şi să nu mă întorc, dar am cedat”
Citește și: Micutzu, la un pas să primească o sticlă în cap