Radu Vâlcan s-a infectat cu noul coronavirus, de la soția sa, alături de care se afla deja în izolare după ce aceasta a fost testată pozitiv Covid pe 9 septembrie, relatează Click.
Pe lângă cei doi, și juniorul cuplului, de numai două luni, este infectat, astfel că perioada de carantină pentru cei doi prezentatori se va mai prelungi o vreme. Din fericire, ceilalți doi copii se află de ceva vreme la bunici, chiar dacă a început deja școala, astfel că ei au fost feriți de „focarul” de acasă.
„Nu știu dacă v-am zis, dar și Radu s-a îmbolnăvit de la mine. Și micuțul, cel de două luni. Și am tras așa o sperietură, dar acum suntem bine toți. De două zile suntem bine toți, de aia mi-a revenit și culoarea în obraji. Îți dai seama, ăsta mic are două luni, nu știam cum reacționează la febră, era destul de ciudat, dar acum suntem foarte bine. Ne gătim acasă în fiecare zi”, a declarat Adela Popescu, la Pro Tv, citată de Click.
Într-un InstaStory, Radu Vâlcan a precizat că era vaccinat anti-Covid, motiv pentru care a făcut o formă ceva mai ușoară. Cu ceva culoare în obraji, Radu le-a transmis urmăritorilor de pe Instagram „așa arată doi oameni din trei, de la noi din casă, care au luat acest virus. Ne simțim foarte bine, totul este bine. Ah, și am și făcut vaccinul. Poate că de asta am făcut o formă ușoară, coincidență, habar nu am. Până trece, ne bucurăm de vremea asta frumoasă”, a declarat Radu, sorbind dintr-un cappucino.
Adela Popescu a revenit pe „sticlă”, la „Vorbește lumea”, pe 30 august, după o scurtă pauză de maternitate, însă a fost forțată să intre în carantină după ce a fost testată pozitiv Covid. „Eu în sarcină nu m-am vaccinat, pentru că aşa mi-au recomandat medicii, iar acum am început să mă informez. Eu stau cu mască prin casă, ca să-l protejez pe cel mic. Copiii sunt la bunici. Ne hidratăm, ascultăm doctorul”, declara Adela, la acel moment.
Citește și: Adela Popescu pleacă iar de la „Vorbește Lumea”. Află motivul