Social democratul Mihai Tudose pare destul de convins că PSD ar fi guvernat mult mai bine, dacă ar fi fost lăsat. Principalul vinovat pentru această situație este, în opinia lui Tudose, președintele Klaus Iohannis, cel care a refuzat guvernarea PSD, cu toate că rezultatele la alegerile parlamentare le-ar fi dat social democraților dreptul de a numi Guvernul.
Mihai Tudose: „Eu sunt liniștit, pentru că am înțeles că se ocupă Rareș Bogdan în continuare de majoritatea parlamentară”
„Domnul președinte nu a spus că avem luni consultări, că am auzit comentarii. A spus săptămâna viitoare. Partea proastă e că azi e marți, deci mai avem vreo șapte zile”, a subliniat Mihai Tudose.
Acesta a mai spus că alta ar fi fost situația dacă președintele Klaus Iohannis le-ar fi dat celor de la PSD ceea ce au câștigat în urma alegerilor parlamentare: dreptul să propună un premier, ca mai apoi să guverneze. „Serios, dacă la început dădea mandat PSD, decât să le dea pierzătorilor, care între timp și-au găsit mai multe incompatibilități decât compatibilități, țară putea fi guvernată bine. Să vină acum să ne spună în câte feluri de criză suntem, iertați-mă, dar până acum o săptămâna cum era? Scăpăm din vedere că în România guvernul a interzis internarea în spitale și operațiile. Azi am citit o știre șocantă. CNSU a aprobat documentul prin care se cere ajutor extern, de parcă azi au aflat. Guvernul asta nu mai poate stă o săptămâna, trebuie să plece de azi (c.n marți) . Trebuia să cheme partidele acum. Acum 10 zile am făcut o profeție, că în 7-8 zile după congresul PNL o să vedem în ce stare este țară. Suntem acolo sau nu? Încă o săptămâna cu inconștienții ăștia la guvernare și nu mai rămâne nimic de salvat. Toată lumea face scenarii, dar e un singur scenariu posibil, alegerile anticipate. Facem un calendar, un guvern de tehnocrați și să conducă țară două luni, trei luni.”, a mai spus Mihai Tudose, pentru România TV.
Citește și: Superman, picat în cap