Autoritățile din Ilfov iau în calcul impunerea unor noi măsuri, inclusiv carantinarea întregului judeţ, după ce rata de incidență a ajuns marţi în județ la 15 cazuri la mia de locuritori. Potrivit România TV, Direcția de Sănătate Publică ar fi solicitat carantinarea întregului județ, însă prefectul consideră că o astfel de măsură, extremă, este greu de pus în practică, având în vedere că foarte mulți dintre locuitorii din Ilfov ucrează în Capitală. De altfel, nici Bucureștiul nu stă mai bine la acest capitol, ajungând la o incidență de peste 15 cazuri la mia de locuitori, asta după ce în urmă cu o lună se afla în zona „verde”, cu numai 1,52 cazuri la mia de locuitori, în timp ce pe 1 octombrie, rata era de 7,68 la mie. În acest context autorităţile fac eforturi pentru suplimentarea numărului de paturi, astfel încât unităţile medicale să poată face faţă numărului mare de pacienţi.
Mai mult, la nivelui Inspectoratului Școlar București, până ieri, au fost depuse 110 cereri din partea conducerilor școlilor pentru trecerea în sistemul de predare online, ceea ce reprezintă aproximativ 25% din totalul unităților de învățământ.
„Trebuie să fie aprobate aceste cereri pentru că dacă părinții se tem atât de mult, atunci oricum nu își lasă copiii la școală (…) Aproape un sfert din școlile din București vor intra în online”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
De altfel, la recomandarea DSP, toate școlile din județul Ilfov vor trece în online, începând se luni, 18 octombrie.
Cele două prevederi din noul ordin comun care permit închiderea școlilor
ART. 3 Alin. 2:
„În situații justificate de infrastructură și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică în condițiile art. 6.”
ART. 6 Alin. 9:
„La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ, înainte de îndeplinirea condițiilor de la alin (2). Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.”
Citește și: Noi restricții în Galați. Incidența a sărit de 6 la mia de locuitori