Grindeanu: „Județele Brăila și Galați au nevoie rapid de sprijinul Guvernului”

Ministrul Transporturilor a avut o întâlnire de lucru la „Dunărea de Jos”

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, unul dintre susținătorii construcției podului peste Dunăre din zona „Dunării de Jos”, a fost în vizită de lucru la situl de la Brăila, unde are loc cea mai amplă investiție de infrastructură din ultimii zeci de ani.

Podul, care a fost prins în proiectul Deltei Dunării, urmează să fie deschis circulației până la finalul anului viitor, dă asigură noul ministru, care afirmă că „județele Brăila și Galați au nevoie rapid de sprijinul Guvernului, ajutor care poate veni mai ales prin dezvoltarea infrastructurii de transport”, potrivit unei ” target=”_blank” rel=”noreferrer noopener”>conferinței de presă pe care a susținut-o la Brăila, ministrul Grindeanu, care este și vicepremier, a subliniat că întâlnirea de lucru a vizat proiectele care „zac de prea mult timp în această zonă. Vorbim de cea mai mare aglomerare urbană, a doua după București, și care are nevoie de un salt, care se poate face prin dezvoltarea infrastructurii de transport. Am discutat aplicat, pe fiecare dintre proiectele care trebuie să se întâmple în zona aceasta și care au început, dar care au termene foarte clare. Fie că vorbim de ce înseamnă Brăila-Buzău sau Brăila-Focșani. Am discutat și de Pasajul de la Dragna, care, știm cu toți, câtă necesitate este cu el”, a declarat Grindeanu.

Totodată, acesta a precizat că nu vrea să spună mai multe, în contextul în care statul român este dator cetățenilor cu o infrastructură pe măsură, subliniind că „mai bine facem, decât să vorbim”. De altfel, într-un interviu acordat Digi24.ro, Grindeanu a afimat că nu există vreun ministru al Transporturilor care a început un proiect și să îl vadă finalizat. Însă ce a omis să spună actualul ministru este faptul că în cei 31 de ani de după Revoluție, România a avut 34 de miniștrii, plini sau interimari, ceea ce înseamnă o medie a mandatului de sub un an de zile, cel mai lung fiind al lui Miron Mitrea, cel care a deținut portofoliul pentru aproape patru ani, în perioada 2000-2004.

Revenind la „Dunărea de Jos”, în august 2020, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă, declara că podul suspendat de la Brăila se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 kilometri din drumurile de legătură pe relaţia Brăila – DN 22 (Smârdan-Măcin). El afirma că, la acel moment, construcţia avansa conform graficului. „Sumele de bani investite pentru acest proiect dovedesc că este într-adevăr unul complex: de la începutul anului şi până acum, pentru Podul de la Brăila au fost absorbite fonduri europene în valoare de 466 de milioane de lei”, arătat atunci Drulă.  

Citește și: Grindeanu: „Doar un inconștient desface șampania în timp ce România se prăbușește!”