La prima impresie, pe Ana Morodan o poți caracteriza ca o tipă plină de sine, poate și puțin arogantă, dar în spatele acestei măști de persoană inabordabilă stă o ființă sensibilă, care iubește copiii, deși nu se vede a fi mamă, care ne poate contude într-o lume, pe cât de ireală, pe atât de dragă sufletului ei. Nu degeaba i se spune Contesă, mai nou, este una digitală.
În această duminică, Ana Morodan își va deschide sufletul în fața telespectatorilor și ne va arată o altfel de Contesă, cu lucruri mai mult sau mai puțin știute despre ea. Testul, pe care îl va conduce Denise Rifai, cu „40 de întrebări”, cuprinde printre altele și câteva mai personale. „Ați simțit moartea mamei ca pe o eliberare?”, „De ce fugiți de căsătorie?”, „Va atacă bloggerii din invidie?”, „Ce nu vă puteți cumpăra cu bani?”, „Fericirea dvs. e măsoară în carate?”, „Faceți des crize de isterie?”, „Când nu v-a mai fost rușine?”, snt doar câteva dintre întrebări.
Ana Morodan și-ar dori să îi ajute pe toți, deopotrivă, copii sau bătrâni, dar pentru că nu reușește acest lucru se consideră nu doar neputincioasă, dar situația o și îngenunchează. De altfel acesta a și fost motivul pentru care, în București, s-a mutat într-o zonă rezidențială, care poate părea de bogați, mai mult, a avut zile întregi în care nu a ieșit din casă, tocmai pentru nu mai putea să vadă atâta neputință. „În definitiv, Cruella nu este chiar atât de Cruella”, a mărturisit Ana, în urmă cu ceva vreme, într-o emisiune tv.
Cine este Ana Morodan
„Blonda de la Drept”, căci această facultate a terminat Ana Morodan, a profesat doar 1 ani și jumătate în acest domeniu, iar de la 24 de ani și-a luat „bocceluța” și a pornit încrezătoare de la Arad spre București, influențată fiind de câțiva blogger internaționali și a dus pasiunea pentru blogging la nivel profesional, fiind în acest moment una dintre cele mai influente persoane publice din România.
Citește și: Ana Morodan, de la Contesă la Cruella