Mihai Găinușă, fostul partener de cârcoteli a lui Șerban Huidu, nu are cuvinte tocmai plăcute despre acesta. Prezent în emisiunea „La Măruță”, la rubrica „sosurilor iuți”, carismaticul prezentator TV, a evitat să mănânce din sosuri, iar conform jocului, în acest caz toate întrebările, la care au venit răspunsuri, unele mai dure decât altele, au fost citite cu voce tare.
Astfel, Găinușă l-a caracterizat destul de dur pe cel cu care a împărțit pupitrul „Cronicii Cârcotașilor”. „Este arogant, neparolist și coleric, în sensul rău al cuvântului”, a spus acesta.
Apoi, fostul prezentator a fost obligat să spună cum îl vede pe Florin Călinescu, în trecut și în prezent. Iar răspunsurile lui Găinușă au fost la fel de dure. „Trecut: talentat, bun organizator și arogant. Prezent: arogant, și mai arogant, mai puțin talentat”, a fost caracterizarea făcută de acesta la adresa lui Florin Călinescu.
Nici partea feminină a „șou-biz”-ului autohton nu a scăpat de cârcoteala lui Mișui Găinușă. Acesta a enumerat, din punctul său de vedere, care sunt cele trei nume din televiziune sau radio, care nu ar avea ce să caute în această breaslă. Iar enumerarea a fost fără niciun dram de ezitare: „Andreea Mantea (n.r. fosta vecină de la Antena 1, actualmente prezentatoare la Kanal D), Andreea Tonciu și Mirela Vaida (n.r. actriță, cântăreață și prezentatoarea emisiunii „Acces Direct”)”.
Plecarea lui Găinușă de la „CC”
Mihai Găinușă a făcut echipă cu Șerban Huidu timp de 14 ani, iar decizia de a pleca dintr-un format de succes nu a fost deloc ușoară pentru acesta. „Ultimii trei ani au fost cei mai grei din viața mea profesională. M-am luptat să salvez acest brand. După fiecare accident. Am luptat ca membrii echipei să aibă unde lucra în continuare. Mi-am asumat responsabilitatea coordonării emisiunii când Șerban nu era capabil. Am scris şi am prezentat această emisiune 14 ani. Dar eforturile mele nu au fost apreciate. Ci, dimpotrivă, mi s-a reproșat inclusiv că am adus un preot în platou. Am încheiat o etapă din cariera mea și le mulțumesc încă o dată celor care au crezut în mine în tot acest timp”, scria Mihai Găinușă pe Facebook, în 2014.
Citește și: Șerban Huidu a terminat-o cu cârcoteala