Fostul secretar de stat în Cabinetul Cioloș, Valeriu Nicolae l-a criticat pe co-președintele AUR, George Simion atât pentru discursurile pe care acesta le are în spațiul public, în periplul său prin țară, unde pe lângă faptul că încearcă să strângă semnături pentru demiterea lui Iohannis, face și scandal pe la porțile caselor unor politicieni sau chiar „iau cu asalt” instituții publice, așa cum s-a întâmplat la Primăria Timișoara.
Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, Nicolae îl cataloghează pe Simion drept „un gargaragiu profesionist fost șef de galerie”, mai mult, îl acuză pe acesta de „un discurs incredibil de manipulativ și ipocrit”, cât despre legătura lui Simion cu creștinismul, pune același semn de egalitate ca și între senatoarea Șoșoacă (fostă AUR-istă) și bunul simț.
„George Simion este hotărât că Dumnezeu e cu el. Adică nu este el un oportunist agresiv sinistru, care ar zice și face orice să iasă în față, ci Dumnezeu nu are nimic altceva de făcut decât să îl ajute pe nenea ăsta dubios, ipocrit și mincinos, care nu știm cum și din ce a trăit o mare parte a vieții lui, un gargaragiu profesionist fost șef de galerie, aparent tare iubit de serviciile noastre secrete interesate de Moldova.
Desigur, și o parte din preoțimea noastră aia minunată, plină de corupți și foști turnători la securitate (mulți în funcțiile cele mai înalte) îl pupă metaforic în dos pe domnul Simion cel care are legături cu creștinismul așa cum are Șoșoacă cu bunul simț”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook.
De altfel, acesta a remarcat, la modul „super haios”, faptul că atât Simion, cât și Șoșoacă „sunt susținuți de tot felul de români care se imaginează a fi cei mai verzi. E drept că liderii AbURiști au un discurs incredibil de manipulativ și ipocrit despre cam tot, dar mai ales despre românism”, a mai scris fostul secretar de stat. Mai mult, acesta a lansat și o oarecare provocare pentru cei doi parlamentari care se declară români, ba chiar Șoșoacă a și inițiat un proiect legislativ care să sancționeze anti-românismul.
„Sunt convins că un test genetic ar demonstra fără nicio îndoială că atât Șoșoacă cât și Simion au o puritate etnică mult mai apropiată de a mea, dacă nu mai mică, iar eu sunt un amestec de țigan, român și probabil o mulțime de alte nații”, a mai scris Valeriu Nicolae. „Identitatea aia de români «adevărați» cu care defilează cei doi este o minciună nesimțită, o gogomănie și testele genetice ar demonstra asta fără niciun fel de îndoială”, a concluzionat activistul, subliniind că este dispus să le plătească chiar el aceste teste.
Citește și: Acțiunile activistului Valeriu Nicolae, în paginile The Associated Press și Washington Post