Situație dificilă pentru liderul renisului masculin, Novak Djokovic, care ar putea avea interzis și la turneul de la Roland Garros, din perioada mai-iunie. După ce a ratat șansa de a-și apăra titlul de la Australian Open, potrivit ministrului Sportului din Franța, „Nole” riscă și piardă și la Paris – unde este campion en-titre – , prin neprezentare, căci în urma adoptării certificatului de vaccinare acesta va deveni obligatoriu inclusiv pentru sportivi străini.
„Certificatul de vaccinare a fost adoptat. De îndată ce legea va fi promulgată, certificatul va deveni obligatoriu la intrarea în clădirile publice supuse deja permisului sanitar (stadion, teatru sau sală) pentru toţi spectatorii, practicanţii, profesioniştii francezi sau străini”, a scris Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului, pe contul de Twitter.
Deși inițial se discutase posibilitatea implementării unor reguli pentru sportivii străini, astfel încât aceștia să poată participa la respectivul turneu, situația s-a schimbat după adoptarea certificatului verde, iar ministrul Roxana Mărăcineanu a dat asigurări că nu vor fi create „bule speciale” pentru sportivii nevaccinați, așa cum se intenționa.
„Nu se pune problema ca pentru sportivi, artişti, personalităţi, să existe derogări de la regulă”, a declarat şi Christophe Castaner, preşedintele grupului LREM din Adunarea Naţională, camera inferioară a parlamentului francez. Acesta a subliniat că Novak Djokovici nu va juca dacă nu respectă o regulă care se va aplica spectatorilor sau copiilor de mingi.
Astfel, turneul de la Paris ar deveni al doilea la care Djokovic ratează șansa de a-și apăra titlul, mai mult, de a-și trece în palmares cel de-al 21-lea trofeu de Grand Slam.
Cei trei magnifici, fiecare cu câte 20 de trofee de Grans Slam
În acest moment, Roger Federer, Rafael Nadal șIi Novak Djokovic au fiecare câte 20 de titluri de Grand Slam. Federer (40 de ani) deține recordul celor de la Wimbledon, 8 titluri, în timp ce Rafael Nadal (35 ani) este „regele zgurei” de la Roland Garros, cu 13 titluri, iar Djokovi (34 ani) pe cel de la Australian Open (9 titluri).
De altfel, obiectivul lui Djokovic, în 2021, a fost acela de a obține toate cele patru Grand Slam-uri, dar și titlul de campion olimpic. A reușit doar 3 din cele 5 titluri puse la bătaie, Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.
Reamintim că Djokovic a pierdul apelul privind anularea vizei de Australia, cu mai puțin de 24 de ore înainte de debutul meciurilor de pe tabloul principal de la Melbourne, și a fost deportat, având o interdicție de trei ani, însă nu este exclus ca aceasta să poată participa la următorul turneu din Australia, desigur, dacă se va putea participa fără vaccinare.
Acesta a ajuns în urmă cu puțină vreme la Belgrad, unde a fost întâmpinat pe aeroport de o mare de susținători.
Citește și: Novak Djokovic a pierdut apelul privind anularea vizei