Mioara Velicu trece prin momente grele după ce fratele ei a murit, provocând multă durere. Celebra interpretă de muzică populară îşi va conduce fratele pe ultimul drum, joi, 7 aprilie.
Cunoscută artistă a făcut anunțul trist pe rețelele de socializare, unde și-a exprimat durerea provocată de decesul fratelui său. Interpreta de muzică populară a dat și câteva detalii despre înmormântarea fratelui său.
„Astăzi a încetat din viață dragul meu frate. Mor de durere. Înmormântarea va avea loc joi 7 aprilie, în satul Ireasca, comuna Gohor, județul Galați, ora 12:00. Dumnezeu să te ierte, dragul meu frate, Nicu Velicu!”, este mesajul publicat de Mioara Velicu pe Facebook.
Nicu Velicu a murit, luni, iar înmormântarea va avea loc, joi, 7 aprilie, în satul Ireasca, comuna Gohor, județul Galați, la ora 12:00.
Mioara Velicu a primit sute de mesaje de condoleanțe de la fani. Ei i-au transmis să fie puternică în aceste momente. „Condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, „Condoleanțe, Mioara… Ce rău îmi pare!”, „Îmi pare tare rău, doamna Mioara! L-am cunoscut, un om de toată isprava!”, „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, „Odihnă veșnică, Dumnezeu să îl odihnească în pace, multă putere”, „Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină veșnică!”, „Drum lin spre Împărăția Cerurilor, Nicule!”, sunt mesajele primite de Mioara Velicu.
Mioara Velicu este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din România. Ea și-a început cariera la vârsta de 19 ani, urmând exemplul mamei sale. La doar 20 de ani, Mioara Velicu a devenit solista ansamblului folcloric „Rapsodia Dunării” din Galați.
A primit ajutorul Mariei Ciobanu pentru a ajunge în atenția publicului larg. Mioara Velicu a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu Nicolae Martinescu, un celebru sportiv din România. El chiar a câștigat campionatul mondial de lupte greco-romane. Aceștia au fost împreună 38 de ani.
Pe data de 1 aprilie 2013, soțul acesteia s-a stins din viață, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon, la tăierea porcului.