Mirela Vaida își dorește să devină din nou mămică, deși are trei copii. Vedeta spune că faptul că anul acesta a schimbat prefixul nu este o piedică ca să aducă pe lume încă un copil, chiar doi.
Mirela Vaida are trei copii dar nu exclude ideea de a fi, din nou, mamă. Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” a dezvăluit că se simte o femeie împlinită şi vrea să mai facă un copil.
Mirela Vaida: „Am reușit să-mi îndeplinesc visul de a deveni mamă”
„Am reușit să-mi îndeplinesc visul de a deveni mamă. Și nu mama unui copil, ci mama a trei copii. Recunosc că nu m-aș opri aici. Și nici cifra 4 din fața vârstei mele nu mă oprește. Chiar mă gândesc serios și vorbesc cu soțul meu zilnic că ne-am mai dori un copil, poate chiar doi. Și dacă ar veni deodată n-ar fi nicio problemă! Pentru mine toate numerele acestea, 40 de ani și 3 copii, înseamnă de fapt esența vieții, împlinirea vieții. Chiar sunt un om împlinit și fericit care nu mai are nimic de demonstrat nici în plan personal și cu atât mai puțin în plan profesional. Pentru că eu sunt acum acolo unde îmi doream să fiu la 40 de ani: să mă bucur de viață, de curtea mea, de animăluțe și, mai presus de toate, de cei trei copii care ne fac viața fericită și care ne dau sens în fiecare zi”, a dezvăluit Mirela Vaida.
Mirela Vaida a spus că se simte împlinită şi din punct de vedere profesional. Ea este pasionată de munca ei, îi place televiziunea în direct, îi plac anchetele, îi plac lucrurile care cer o anumită justiție și o anumită autoritate. Îmi place adevărul și, mai presus de toate, îmi place să ajut oamenii, a mai spus Mirela Vaida.