Oameni
Oameni. Sursa foto; economica ,net

61% dintre românii intervievați s-au declarat fericiți sau foarte fericiți, față de 67% cât este media la nivel global, motivele principale de fericire fiind sănătatea și bunăstarea fizică.

61% dintre români se declară oarecum fericiți sau foarte fericiți, procentul celor mulțumiți de viața lor fiind mai mare în România decât în Polonia (65%) sau Ungaria (51%), potrivit studiului realizat de cel mai mare grup de cercetare prezent în România. În medie la nivel mondial, doi din trei oameni (67%) consideră că sunt fericiți, cel mai mulțumiți fiind cetățenii din Țările de Jos, 86% declarându-se oarecum fericiți sau foarte fericiți. În clasamentul celor mai fericiți cetățeni se mai află Australia (85%), China și Marea Britanie (83%, fiecare), precum și India (82%). La polul opus se află cetățenii din Turcia (42%), urmați de Argentina (48%) și Ungaria (51%).

Ce îi face pe români fericiți

În România, cele mai importante motive de fericire sunt asemănătoare cu cele la nivel mondial, dar situația financiară personală este mai sus în clasament, după sănătate și familie.

Femeile din România apreciază că sănătatea are un efect asupra fericirii lor într-o măsură semnificativ mai mare decât bărbații. Astfel, sănătatea şi bunăstarea mentală este apreciată de 77% dintre femei față de 50% bărbați, iar sănătatea şi bunăstarea fizică este apreciată de 68% dintre femei față de 59% dintre bărbați. Bărbații acordă o importanță mai mare unei vieți sexuale bune, 44% față de 20% în rândul femeilor. Timpul petrecut pe rețelele de socializare are cea mai mică importanță în a-i face pe români foarte fericiți (15%), fiind o pondere similară cu cea înregistrată la nivel mondial (13%). Studiul Ipsos a fost realizat online în perioada 19 noiembrie – 3 decembrie 2021, pe un eșantion de 20.504 de respondenți, cu vârste între 18-74 de ani (Statele Unite, Canada, Malaezia, Africa de Sud și Turcia), 21-74 de ani (Singapore), respectiv 16-74 în alte 24 de țări (inclusiv România).

https://www.hashtagnews.ro/28/04/2022/lifestyle/timpliber/madonna-a-facut-un-anunt-socant/