Centrul pentru seniori al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația „Ana Aslan” Internațional și Asociația Medicilor de Familie București – Ilfov lansează „Ghidul de bune practici alimentare pentru persoanele vârstnice aflate în grupa de risc – diabetul zaharat de tip 2”. Evenimentul va avea loc marți, 10 mai, începând cu ora 11.00, în sala de consiliu a Facultății de Medicină din cadrul Universitătii de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, de pe Bulevardul Eroii Sanitari nr. 8, sectorul 5. La lansare vor fi prezente personalități cunoscute din domeniul medical, printre care enumerăm prof. univ. dr. Cătălina Poiană, prorectorul UMF „Carol Davila” București, prof. univ. dr. Luiza Spiru, președintele Fundației „Ana Aslan” Internațional, dr. Mirela Nedelescu și Corina Zugravu, reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Institutului de Sănătate Publică, doctor Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București, Alexandra Dobre, directorul general al Centrului pentru seniori al Municipiului București.
Proiectul face parte din campania de informare și conștientizare „Stop Diabet! Alege Sănătos! Profilaxia începe de pe masa ta”, desfășurată de Centrul pentru Seniori al Municipiului București
Ghidul pentru bune practici reprezintă o inițiativă demarată în anul 2021, care își propune stabilirea unui set de bune practici alimentare și a unui stil de viață sănătos, în contextul susținerii conceptului de îmbătrânire activă. Proiectul face parte din campania de informare și conștientizare ” Stop Diabet! Alege Sănătos! Profilaxia începe de pe masa ta „, desfășurată de Centrul pentru Seniori al Municipiului București, începând cu data de 14 noiembrie 2021, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale împotriva Diabetului Zaharat. Până în prezent au fost distribuite bucureștenilor, în diferite cartiere ale Capitalei, sute de materiale promoționale care au ca temă principală prevenția diabetului și o bună educare în acest sens. Scopul campaniei este acela de a informa persoanele cu vârsta de peste 50 de ani din București asupra pericolului reprezentat de creșterea incidenței acestui diagnostic, mai ales în rândul vârstnicilor. Centrul pentru seniori al Municipiului București este o instituție publică a Primăriei Capitalei, care se adresează persoanelor cu vârsta de minim 50 de ani din București, și care vine în sprijinul acestora prin implicarea lor în activități culturale, educative, recreative, medicale, socio-culturale.
Aproape 7000 de animale fără pedigree au fost sterilizate în București