Grupa de sânge te poate ajuta în lupta cu coronavirus, asta dacă nu esti din categoria A. Desigur, este o informație nouă despre COVID-19, iar cei cu grupa de sânge de tip A sunt mai susceptibili la noul coronavirus, potrivit titlurilor. Că este sau nu un anunț fiabil, rămâne de văzut, informațiile provenind dintr-un studiu realizat de cercetătorii chinezi și efectuat pe 2.173 de pacienți cu COVID-19 de la trei spitale din Wuhan și Shenzhen.
Echipa a analizat distribuția tipurilor de sânge în populația normală în fiecare zonă și apoi a comparat-o cu proba lor de pacienți cu virus, din nou în fiecare zonă.
„Meta-analizele de pe datele reunite au arătat că grupa de sânge A a avut un risc semnificativ mai mare pentru COVID-19, comparativ cu grupele sanguine non-A”, au scris cercetătorii în lucrarea lor.
În același timp, nimic nu este sigur cu privire la diferitele grupe sanguine și evoluția virusului, chit că vorbim aici de oameni de știință, deşi mai multe teorii arată că grupele de sânge joacă un rol important în apariţia unor boli. Cu alte cuvinte, o anumită grupă de sânge nu-ți poate garanta imunitatea, deci nu toți cei care au fost infectați cu coronavirus au grupa sanguină de tip A.
Ce ne interesează în momentul de față este faptul că studiul reprezintă un nou exemplu, o nouă informație despre cum acționează virusul. Nimic mai mult sau mai puțin. Este strict vorba despre cum putem învăța ceva nou despre ceea ce ne afectează. În fiecare zi.
Cercetarea este disponibilă integral pe medRxiv.
În prezent, peste 207.000 de persoane au fost infectate de boală la nivel mondial de când focarul a început în decembrie anul trecut și peste 9000 de persoane au murit.
Că grupa de sânge are ceva de spus, sau nu, orice informație trebuie luată în calcul.
Citește și: Adrian Streinu-Cercel, despre vaccinul experimental