În Statele Unite a intrat în vigoare legea de prevenire a muncii forțate a uigurilor, care le permite autorităților vamale americane să blocheze sau să confiște bunuri care au legătură cu munca forțată în China, scrie The Guardian.
Industria modei este atenționată să renunțe la importurile de bumbac din regiunea Xinjiang. Zona este una din principalele surse de materie primă.
Potrivit legii, orice bun produs parțial sau integral în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei are legătură cu lagărele de muncă forțată din zonă.
Industria modei va fi printre ce mai afectate de această nouă lege
Aproximativ 20% din producția mondială de bumbac provine din China, iar 84% din producția Chinei are ca sursă regiunea Xinjiang.
Toate brandurile de modă din Europa sau Marea Britanie, care exportă haine în SUA, sunt vizate de lege și, dacă nu furnizează un certificat conform privind proveniența materiilor prime, pot primi o amendă de până la 250.000 de dolari.
Statele Unite impun prezentarea unui certificat digital privind lanțul complet de aprovizionare
”Pentru a putea dovedi că hainele lor nu conțin bumbac din Xinjiang, brandurile vor trebui să prezinte un certificat digital privind lanțul complet de aprovizionare, ceea ce la va oferi un „control total” asupra originii materiilor prime”, a spus Shameek Ghosh, director executiv al companiei TrusTrace.