Recomandările nu vor mai fi recomandări. Începând de mâine lucrurile urmează să se schimbe, astfel că dacă până acum aveam voie să ieșim pe timp de zi, de acum măsurile de noapte se vor aplica și pe parcursul zilei. De asemenea, persoanelor peste 65 de ani le este interzis să iasă pe stradă.

Declarațiile președintelui Iohannis:

„Tocmai am încheiat o ședință de lucru. Au participat prim-ministul, ministrul de interne, al sănătății și ministrul apărării.

Am evaluat situația care devine din ce în ce mai complexă. Am discutat măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încetini răspândirea infecției cu coronavirus.

Se vor introduce noi restricții în sensul în care ce a fost până acum o recomandare, devine o obligație. Stăm acasă. Oamenii pot să iasă din casă pentru a merge la serviciu sau pentru a face cumpărăturile de pe o zi pe alta. 

Am convenit să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau izolare măsuri de supraveghere electronică, pentru ca aceste măsuri să fie respectate integral. 

Am convenit să folosim și armata pentru a gestiona mai bine situațiile din teren. Armata va dispune personal care va suplimenta forțele de poliție.

Persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale și de restricții speciale. Pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale. Vor trebui, în interesul lor propriu, să stea tot timpul acasă. 

Restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine”, a declarat Klaus Iohannis.

Citește și: Județul Maramureș, primul care-și închide porțile

#News