Chiar dacă sunt în vacanță, zeci de elevi de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Constanța au fost prezenți, în data de 28 iunie, la Stația de epurare Constanța Nord.
Liceenii au pus multiple întrebări cu privire la procesul tratării apelor menajere și au intrat în dialog cu specialiștii din domeniul apei.
Vizita s-a încadrat în graficul de activități al proiectului POCU “Stagii de practică inovative în domenii de specializare inteligentă”.
Copiii au ajuns la Stația de epurare Constanța Nord în primele ore ale dimineții, pregătiți să a descopere lucruri noi
Prin urmare, elevii au aflat despre povestea apei preluate din sistemul de canalizare în stația de epurare începe cu zona grătarelor rare. Este locație unde se face o filtrare grosieră a apei reziduale.
După, copiii au ajuns în camera SCADA, o locație destinată monitorizării și controlului proceselor tehnologice, iar turul stației a continuat cu vizitarea bioreactoarelor și a decantoarelor.
”Acestea sunt locuri special amenajate și acoperite, în care apa este tratată pentru a fi curățată de toate impuritățile și apoi verificată, astfel încâtla finalul procesului de epurare să fie redată circuitului natural, în perfectă stare, în Marea Neagră”, se precizează în comunicatul Biroului de Comunicare.
”Instruirea practică, timp de mai bine de o oră, a trecut repede și cu folos”
“Am rămas impresionată să văd modul în care, datorită tehnologiilor de ultimă generație, apa devine atât de curată atunci când ajunge în mare”, a explicat o elevă.
De asemenea, și profesorii au fost prezenți la eveniment, explicându-le elevilor importanța lecției despre epurarea apei
“Vizita elevilor de la Liceul “Virgil Madgearu” la Stația de epurare Constanța Nord este foarte importantă în contextul în care ei participă la un program finanțat de Uniunea Europeană pentru stagii inovative în acest domeniu, mai ales că noi am început cu ei un astfel de program care susține faptul că apa reprezintă factorul determinant pentru omenire în momentul de față și pentru viitor. Uniunea Europeană finanțează astfel de programe care în final să conducă la rezolvarea problemelor de apă și de mediu”, a precizat unul dintre profesori.