Inițiativă inedită: Copaci inteligenți, amplasați în Brașov

Este vorba despre panouri acoperite cu licheni care vor filtra particulele din aer.

„Copaci inteligenți“ ar putea fi văzuți pe străzile din Brașov, aceasta fiind una dintre soluțiile găsite de către administrația locală pentru un aer mai curat. Astfel, Primăria Brașov a reluat licitația pentru cumpărarea unui sistem inteligent de purificare și filtrare a aerului, cu ajutorul bio-tehnologiei – City Tree. Dacă demersul va avea succes, primul „copac inteligent“ ar putea fi amplasat în zone cum ar fi b-dul Eroilor, Piața Sfântul Ioan, sau în Livada Poștei-Biblioteca Județeană, potrivit gandul.ro.

Primăria Brașov vrea să achiziționeze un sistem inteligent de filtrare și purificare a aerului în mediul urban prin intermediul bio-tehnologiei. Practic, niște ventilatoare de dimensiuni mari vor avea rolul de a ” inspira” aerul plin de particule, „expirând”ulterior aerul filtrat.

Cum se face filtrarea aerului

Filtrarea particulelor din aer se face cu ajutorul unor panouri care au muşchi, capacitatea de filtrare a sistemului fiind aproximativ egală cu capacitatea de filtrare a aerului a unui număr de 275 de copaci. Sistemul va avea echipamente necesare pentru amplasarea unui punct de filtrare a aerului la nivelul solului, fiind necesar și un sistem de tip mobilier urban, care folosește plante de tipul culturilor de mușchi. Plantele absorb particule în suspensie și oxizi de azot, atrag poluanți, inclusiv CO2, eliberând ulterior oxigen și aer purificat. Cantitatea de oxigen eliberată prin acest sistem este echivalentul oxigenului produs de 275 de copaci maturi.

Peretele vertical este viu, fiind acoperit cu plante care vor oferi răcoare

El va fi irigat complet automatizat, fiind alimentat cu substanțe nutritive. Pentru acest lucru se va utiliza tehnologia de ultimă oră Internet of Things (IoT), care va asigura monitorizarea și mentenanța.

Unul din avantaje îl reprezintă faptul că pot fi monitorizate și analizate de la distanță calitatea aerului, performanța filtrării și cerințele instalațiilor. Peretele mușchilor irigați conduce, cu ajutorul sistemului de ventilație, la scăderea temperaturii zonei înconjurătoare, lucru care previne apariția efectului insulei de căldură urbană. Sistemul poate fi de asemenea folosit ca un loc de relaxare, existând o platformă de lemn de tipul unei bănci. De asemenea, ansamblul va fi dotat cu o aplicație mobilă care detaliază funcțiile echipamentelor folosite, dar și performanța parametrilor de mediu înregistrați. Aplicația este asigurată de furnizor pentru 36 de luni de la punerea în funcțiune, incluzând platforma tip „dashboard” pentru afișarea performanței și statusului echipamentului, dar și o componentă de afișare a performanței comparativ cu datele specifice de mediu ale locului unde a fost amplasat.

Vacanță de „vis” pentru doi soți: Au călătorit 15 ore spre o insulă, dar s-au trezit tot acasă