Mustața este mândria unei indience în vârstă de 35 de ani, chiar dacă femeia a primit și comentări critice deoarece refuză să o radă. Tânăra spune că nu este deranjată de interesul manifestat de oameni în privința părului ei facial. „Îmi iubesc mustața”, declară Shyja, potrivit stiripesurse.ro. Ea a postat pe Facebook o fotografie în care își arată mustața, spunând că îi place foarte mult felul în care arată.
„Tot ce pot spune este că pur și simplu îmi place. Foarte mult”, a spus tânăra
Shyja locuiește în districtul Kannur din statul sudic Kerala. Ea a avut ani de zile șuvițe de păr facial deasupra buzei. Deși își aranjează sprâncenele cu ață, Shyja nu a simțit niciodată nevoia de a-și îndeparta părul de deasupra buzei superioare. Părul facial a început să se îngroașe, devenind o mustață vizibilă, Shyja decizând să o păstreze.
„Nu-mi pot imagina să trăiesc fără ea acum. Când a început pandemia de Covid, nu-mi plăcea să port tot timpul o mască pentru că îmi acoperea fața”, spune ea Deși multe persoane i-au zis să renunțe la mustață, Shyja a refuzat.
„Nu am simțit niciodată că nu sunt frumoasă pentru că am asta sau că este ceva ce nu ar trebui să am”, a spus ea.
Pentru Shyja, a purta mustață face parte din viața ei. „Fac pur și simplu ceea ce îmi place. Dacă aș avea două vieți, poate că aș trăi una pentru alții”, spune ea.
Ea a avut ani de zile probleme de sănătate. Shyja a trecut prin șase operațîi, una pentru îndepărtarea unui nodul la sân, altă îndepărtarea de chisturi la ovare. Femeile sunt sfătuite să renunțe la părul facial, trebuind să plătească pentru a-l îndepărta în mod regulat. Produsele de epilare sunt o industrie de miliarde de dolari, fiind vorba despre creme, benzi de ceară, aparate de ras și epilatoare destinate femeilor care își permit să plătească.