Primarul Municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a lansat un apel controversat către timișoreni într-o conferință de presă
Nu ne lăudăm cum c-am ști pe de rost numele tuturor primarilor de municipiu din țară pentru că n-avem cum să-i reținem pe toți, mulți dintre ei administrând într-un oarecare anonimat. Nu este cazul, însă, și a primarului Nicolae Robu. Pe acesta îl știe deja toată lumea ca făcând parte din categoria celor controversați.
Iată că nici de data aceasta primarul Timișoarei nu face excepție de la regulă și declară cum că orașul pe care îl administrează a început să fie ceva mai periculos decât era până acum. Nu de alta, însă Timișoara nu a fost niciodată cunoscut ca fiind cel mai sigur oraș din România, potrivit spuselor unor locuitori ai orașului ce s-au destăinuit publicației noastre în cursul acestei dimineți. Unde mai pui că nici iluminatul public nu prea există în anumite cartiere.
„Vă semnalez, păziţi-vă, oameni buni! Au venit în ţară, alături de compatrioţi de-ai noştri, demni de tot respectul, şi indivizi care nu sunt demni de acest respect. Au venit indivizi care nu s-au ocupat cu lucruri legale pe unde au fost şi aici nu au din ce trăi. Ştim bine că au existat diverse grupuri de infractori care au furat şi au înşelat în fel si chip prin diverse ţări, ne-au făcut şi o imagine extrem de negativă, nouă ca popor, nouă românilor, pentru că mulţi nu au fost în contact cu noi, mai ales după Revoluţie şi atunci îşi închipuiau că aşa suntem noi, românii. Ei bine, aceştia s-au întors, sunt aici, îi şi vedem, îi remarcăm uşor. Azi am văzut din maşină trei şi sunt convins că nu mă înşel”, a declarat Nicolae Robu, vineri, într-o conferinţă de presă.
Cu alte cuvinte, Robu îi îndeamnă pe locuitorii orașului să se păzească singuri, pentru că mai nou avem parte de legea junglei. Nu e ca și cum am avea Poliție Locală.
Citește și: