Călin Popescu Tăriceanu, acest erou care stă acasă, a sărit iarăși în ajutorul economiei românești. Îngrijorat nevoie mare de faptul că unii sunt puși în funcții importante și nu fac nimic ca să le merite, Călin Popescu Tăriceanu taie și spânzură ANRE-ul. Nu știu exact de unde știe el cum e să fii într-o funcție pe care să nu o meriți, însă. Mă gândesc că poate din experiență.
Nu mă îndoiesc că uneori acesta s-ar putea să aibă dreptate atunci când povestește despre anumite nereguli, însă venind din tastele acestuia îmi seamănă a „hoțul strigă hoțul” – fără niciun fel de alăturare, desigur: așa e expresia.
”Stau acasă, pentru că e modul cel mai sigur pentru a ne proteja, pe noi și cei dragi, de îmbolnăvire!
Am astfel timp să mă gândesc la anomaliile care se creează în economie atunci când piața liberă nu mai funcționează. O pandemie de o asemenea virulență și răspândire mondială a inhibat în cea mai mare parte principiul cererii și ofertei, legea de bază după care funcționează piața liberă.
Cu multe întreprinderi închise din cauza crizei de coronavirus și cu o iarnă extrem de caldă, prețurile la energia electrică, în special, dar și cele la gaze naturale s-au redus consistent. Prețul la producător la energia electrică s-a înjumătățit în doar 30 de zile. Prețul la gaze naturale a scăzut mult sub cel reglementat. În ciuda acestei realități, consumatorul nu vede această scădere și am vrut să văd care este motivul.
Cred că motivul principal este că deși prețurile la producător au scăzut, celelalte elemente care intră în prețul final, tarifele la transport și distribuție, nu au suferit nici o modificare.
Așa am ajuns la situația anormală ca prețul de producție și vânzare de către producător al energiei electrice și gazelor naturale să fie mai mic decât tarifele plătite pentru transport și distribuție. Găsesc acest lucru total inacceptabil! Din criza asta trebuie să ieșim împreună și ea nu trebuie să fie pentru unii mumă și pentru alții ciumă!
Cer Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) să se trezească din somnul lor și să înțeleagă că nu sunt în vacanță! Este rolul lor să verifice și să corecteze anomaliile ca cea pe care am semnalat-o! Dacă ei nu o fac, atunci Guvernul trebuie să pună piciorul în prag și să dea o hotărâre de guvern care să limiteze pe o perioadă anume tarifele la transport și energie. Scăderea reală a prețurilor la energie ajută în primul rând relansarea economiei românești dar și pe noi toți cei care plătim gaze și energie electrică!
Iar pentru ANRE avem soluția audierii rapide a conducerii în Senatul României și schimbarea lor cu unii care să țină cu firmele românești și cu românii!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.
Citește și: Cîțu regizează The Godfather 4, cu Ciolacu în rol principal