Sistem solar
Sistem solar. Sursa foto: pixabay.com

Pământul ar putea ieși de pe orbita Soarelui, existând pericolul să se deplaseze în derivă până când ar putea fi absorbit de o gaură neagră, avertizează cercetătorii, potrivit gandul.ro. Un astfel de scenariu foarte puțin probabil, nu este imposibil, a declarat Matteo Ceriotti, inginer aerospațial și lector de inginerie a sistemelor spațiale la Universitatea din Glasgow.

„Pământul ar putea ieși de pe orbită prin acțiunea unui obiect masiv, care, zburând prin spațiul interstelar și intrând în sistemul nostru solar, ar trece aproape de Pământ”, a explicat acesta.

Potrivit specialistului, un astfel de eveniment ar putea modifica orbita Pământului

„Dacă obiectul ar fi rapid, masiv și suficient de aproape, ar putea proiecta Pământul în afara sistemului solar”, a declarat Matteo Ceriotti. Dacă ar ieși din sistemul solar, Pământul nu s-ar „descurca” foarte bine, crede Ceriotti.

Potrivit declarației lui Timothy Davis, profesor de fizică și astronomie la Universitatea Cardiff, este posibil ca Pământul să poată fi scos din sistemul solar.

„Planetele, așa cum există acum, se află pe orbite stabile în jurul Soarelui. Cu toate acestea, dacă Soarele ar avea o interacțiune cu o altă stea, atunci gravitațiile acestor corpuri ar putea perturba orbitele și ar putea duce la împingerea Pământului în afara sistemului solar”, a declarat acesta. El susține că scenariul, deși este posibil, este foarte puțin probabil.

„Pământul ar zbura în spațiul interstelar până când ar fi capturat sau înghițit de o altă stea sau de o gaură neagră”, spune el. Potrivit specialistului, acest lucru nu ar conta prea mult, deoarece viața ar fi, aproape sigur, dispărută de pe Terra în acel moment.

Escaladarea celui mai înalt vulcan activ din Eurasia, soldată cu 8 morți