AUR și politica pumnului în gură
AUR a reușit, într-un mod surprinzător de rapid, să-i adune sub același acoperiș pe susținătorii Coaliției pentru Familie, pe cei din Noua Dreaptă
1 Decembrie, sărbătorită pe Facebook
1 Decembrie obișnuia să fie altfel. O zi în care românii se mândreau că-s români, o zi în care orice cetățean arbora în fața casei, ori la balcon
Nu vă mai bateți joc de noi! Și noi vrem să trăim!
Am ajuns să apreciem o respirație in plus, un grad în plus in case, apa caldă. Am ajuns in locul din care cu greu ne mai putem întoarce. Faceți...
Șapca roșie a abundenței și președintele portocaliu
Iată că americanii se află iar în pline alegeri prezidențiale. Și dacă aveam impresia că precedentele alegeri prezidențiale, cele care Trump
Vineri, 30 octombrie, ceață
„Colectivul” s-a întâmplat tot într-o vineri. Într-o vineri de acum cinci ani. Într-o vineri în care niște oameni, niște, fii, niște fiice,
Votează! Altceva, azi, nu contează!
Ai senzația că votul tău nu contează într-atâtea mii, zeci, sute de mii de voturi? Află că, deși aparent pare adevărat, nu e! La alergerile
Ziua „Z”, rațiune și simțire
De ce sunt importante alegerile locale, dar mai ales pentru cine? Sunt întrebări care, acum, parcă mai mult ca oricând le aud în jurul meu. Da, ele sunt importante,...
„Nu sunt turmentat, dar eu… Eu pentru cine votez?”
Sunt român, am 40 de ani și sunt turmentat. Mă simt amețit de opțiunile mele ca alegător, sau mai degrabă de lipsa lor.
Votul este deseori incomod, consumă mult timp...
11 septembrie, prin ochii unui copil român
11 septembrie 2001 m-a prins la bunica, având 14 ani și așteptând speriată începutul școlii și a primului an de liceu din viața mea. Zi mohorâtă
Ce n-au reușit telefoanele inteligente pe deplin, a reușit covidu’ cu vârf și îndesat
Nu, aceasta nu este o pledoarie împotriva antenelor 5G. Antenele 5G nu răspândesc covid și nici nu ne fură identitatea pentru a vine